Bistriţa, gazda primei ediţii a Concursului Naţional
“Lectura ca abilitate de viaţă”


Joi, 6 aprilie 2013, începând cu ora 6:55, au sosit la Bistrița elevii calificaţi la etapa naţională a Concursului „Lectura ca abilitate de viaţă” împreună cu însoțitorii acestora.

Participanții la Concursul „Lectura ca abilitate de viaţă” împreună cu însoțitorii acestora au început să sosească încă de la primele ore ale dimineții. Ei au fost primiţi cu căldură de organizatori, în frunte cu inspectorul de specialitate al ISJ BN, Ramona Salak. Primii sosiți în Gara Bistriţa Nord au fost elevii din judeţele Prahova, Covasna, Constanța, Buzău, Ialomița, Teleorman, Dolj, Mehedinţi, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu și din municipiul București.

În total, la concurs participă 169 de elevi, 88 la gimnaziu şi 81 la liceu. Ei provin din 39 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti. Proba scrisă va avea loc vineri, 7 iunie, la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, iar sâmbătă se va desfăşura proba orală la care vor intra primii 20 clasaţi ai fiecărui nivel.

Deşi călătoria nu a fost deloc ușoară, cei mai mulţi s-au bucurat să-şi exprime întâile impresii. Una dintre participantele din judeţul Tulcea a relatat: “Drumul a fost lung şi obositor, dar sunt încântată fiindcă mă aflu pentru prima oară la Bistriţa”.

”Lectura ca abilitate de viaţă” este un opţional derivat din proiecul “Metode inovative de formare a personalului didactic pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă la elevi” şi este coordonat, ca program, de prof. Monica Halaszi de la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Datorită acestui fapt, prima ediţie a concursului se derulează la Bistriţa. Concursul este girat ca substanţă de Universitatea Bucureşti şi de Ministerul Educaţiei Naţionale, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Managerul de proiect, Anca Denisa Petrache, inspector general în Minister, ţine foarte mult la acest proiect pentru că “valorifică lectura punând-o undeva printre competenţele cheie ale omului de astăzi”, a declarat Simona Konradi. (informaţie preluată de pe timponline.ro).

Orbán Károly, X B și Leonard Morar XI I,

Reporteri de liceu la ziarul CNAMonline


Primii sosiți, primele impresii

Elevii au fost cazaţi la internatele Liceului Sportiv Bistriţa şi Colegiului Technic INFOEL. Giorgiana Hangu din Tulcea relatează depre concurs: “Mi se pare o idee bună şi abia aştept să văd cum se va desfăşura.”. Întrebată de subiectele de la faza judeţeană ea a spus: “Subiectele au fost ineresante şi inedite. Chiar a fost ceva neaşteptat.”. Despre lectura pentru faza naţională ea declară: “Eu particip la nivelul IV şi trebuia să citesc “Balzac şi micuţa croitoreasă chineză”. Fiind literatură contemporană, bineînţeles că lectura a fost interesantă. Deşi n-am mai citit nimic de Dai Sijie, mi s-a părut o alegere inspirată a cărţii.”. Despre lectură în general, ea spune: “Obişnuiesc să particip la concursuri de limba română și literatură română, la olimpiade, la diferite alte concursuri şi, de-a lungul timpului, lectura literară a devenit pentru mine o adevărată abilitate de viaţă”.

O altă participantă, din Bucureşti, elevă în clasa a VII-a declară : „Nu e pentru prima dată când particip la o etapă naţională, iar în trecut am obţinut locul V pe ţară la olimpiada de limba română. De data aceasta nu m-am aşteptat să trec mai departe şi, chiar dacă am emoţii, sunt destul de încrezătoare”. La întrebarea „Ce părere ai despre ideea concursului?”, aceasta a răspuns că „ideea e într-adevăr originală şi folositoare, deoarece ne îndeamnă la lectură mai ales că pentru etapa naţională a trebuit să citim un roman.” Când a venit vorba de concursul propriu-zis, elevii au afirmat că au emoţii, Ionela Denisa spunând chiar că e speriată, “Nu mă simt foarte pregătită”, dar priveşte această ocazie ca fiind “o experienţă plăcută” şi, în ciuda emoţiilor, aşteaptă rezultate cât mai bune. Diana Holban dorește ca la acest concurs să obţină “rezultate satisfăcătoare”, iar Adina Apetrei afirmă că este mandră să îşi reprezinte judeţul la “Un alt tip de concurs decât o olimpiadă convențională”.

Florina Vidican (XI I), Anca Simona (X A), Andreea Zdrobău (X G), Magda Luisa (X I), Robert Brici (X G),

Reporteri de liceu la ziarul CNAMonline


Noi sosiți în autogara Bistrița

În jurul orei 13:00 în autogara Bistriţa a sosit un alt grup de participanţi la concurs, din judeţele Gorj, Braşov şi Mureş, care și-au împărtăşit primele lor impresii.

Andreea Pop, olimpică la matematică şi participantă la interjudeţene a declarat că este mândră să-şi reprezinte judeţul în această competiţie. Pregătirea intensă a determinat-o să vină la Bistrița cu o serie de aşteptări mari.

Ioana Toloargă spune: “Nu mă simt pregătită, modelele de subiecte nu sunt prea clare, sper să ajung la proba orală, unde mă aștept să întâmpin mai multe greutăţi decât la proba scrisă.”

Elevul din judeţul Gorj , Mihai Ţiu, nu are aşteptări mari, fiind prima etapă a concursului, dar este încrezător în forţele proprii. Despre lectura obligatorie a declarat: ”Având în vedere că e un roman grafic, a fost destul de interesant şi mi-a plăcut. ”

Concurentele Grigore Iuliana şi Chiricheş Denisa nu au fost niciodată în Bistriţa, dar doresc cu nerăbdare să descopere oraşul. Cât despre concurs Denisa spune că nu îi este frică de oral. ”Sunt foarte vorbăreaţă şi sunt sigură că mă voi descurca mai bine la oral decât la proba scrisă, dacă ajung până acolo.”

Celelalte județe participante sunt așteptate să ajungă la Bistrița în cursul zilei de azi. Deschiderea oficială a concursului va avea loc la ora 18:00 la Centrul Cultural Sinagoga Bistriţa, unde vor fi prezenţi aproape toţi concurenţii, cu excepţia celor din Botoşani, Olt, Vâlcea, Argeş şi Caraş-Severin, care vor ajunge abia după deschiderea oficială.

Cristiana Chiuzan, X E

Reporter la ziarul CNAMonline


Cine sunt oamenii din spatele concursului?

Concursul Național ”Lectura ca abilitate de viață” are în acest an în alcătuirea Comisiei Centrale membri din peste 15 județe: Cluj, Covasna, Iași, Arad, Alba, Galați, Prahova, Vâlcea, Maramureș, Hunedoara, Vrancea, Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Mehedinți, Suceava, Botoșani, Satu Mare, Bacău și Bistrița-Năsăud.

Președintele comisiei, lect. univ. dr. Florentina Sâmihăian nu va fi prezentă în aceste câteva zile, însă președinții executivi, vicepreședinții, secretarii, cât și alți membrii, care fac parte din subcomisiile de gimnaziu și liceu vor petrece perioada 7-9 iunie la Bistrița. Din comisia centrală este așteptată să facă parte Vasilica Duminică, Ministru Secretar de Stat pentru Învățământul preuniversitar din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale.

Membrii Comisiei Centrale sunt cazați la Hotel Bistrița, cheltuielile fiind asigurate de inspectoratele școlare de proveniență/ instituțiile școlare de proveniență. Suma maximă este de 110 RON/zi/persoană. Cheltuielile de participare pentru președinți vor fi suportate de ISJ Bistrița-Năsăud. Membrii sunt așteptați până joi, ora 16 la Hotel Bistrița, fiindcă de la această oră va avea loc ședința tehnică la Biblioteca Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud. La această ședintă se vor discuta detalii despre desfășurarea concursului Național ”Lectura ca abilitate de viață”.

Membrii Comisiei sunt oamenii care fac acest concurs posibil, deși participanții sunt cei care se află în lumina reflectoarelor. Ei sunt împărțiți într-o comisie centrală și două subcomisii după cum urmează:


COMISIA CENTRALĂ:
SUBCOMISIA 1 (GIMNAZIU):

SUBCOMISIA 2 (LICEU):

Material realizat de Szekeres Ilma, X B,

Reporter de liceu la Ziarul CNAMonline

Galerie foto